Confruntarea cu dificultăți financiare sau parcurgerea unor proceduri complexe de insolvență în România poate fi copleșitoare, atât pentru societăți, cât și pentru persoane fizice. La BMA Legal, avocații noștri specializați în insolvență și faliment oferă consultanță juridică strategică, ajutându-i pe clienți să depășească dificultățile financiare, să își protejeze activele și să asigure conformitatea cu legislația română. Indiferent dacă sunteți debitor, creditor sau acționar, oferim soluții juridice adaptate nevoilor dumneavoastră.

Soluții complete de insolvență și faliment pentru societăți și persoane fizice

La BMA Legal, echipa noastră de insolvență și faliment are o experiență vastă în asistarea clienților în toate etapele dificultăților financiare. De la restructurarea corporativă până la falimentul personal, asigurăm protecția clienților conform legislației române, ajutându-i să obțină cele mai bune rezultate posibile în situații dificile. Colaborăm cu creditori, debitori și administratori judiciari, oferind o gamă completă de servicii care includ proceduri de insolvență, restructurare a datoriilor și litigii în materie de faliment.

Serviciile noastre de insolvență și faliment includ:

Insolvența și restructurarea societăților

Asistăm societățile aflate în stare de insolvență cu consultanță strategică pentru restructurare și redresare. Echipa noastră juridică ajută la conceperea și implementarea planurilor de reorganizare, care urmăresc redresarea societăților aflate în dificultate financiară, maximizând în același timp valoarea pentru creditori și acționari/asociați. Gestionăm toate aspectele juridice ale procedurilor de insolvență, inclusiv renegocierea datoriilor și protecția activelor.

Restructurarea datoriilor

Ghidăm clienții prin procese complexe de restructurare a datoriilor, ajutând societățile și persoanele fizice să renegocieze obligațiile financiare cu creditorii. Echipa noastră urmărește reducerea presiunii financiare și conturarea unui plan de rambursare fezabil, asigurând conformitatea cu legislația română privind insolvența și protejând interesele dumneavoastră financiare pe termen lung.

Deschiderea procedurii falimentului și lichidarea

Atunci când falimentul este inevitabil, avocații noștri oferă reprezentare juridică de specialitate pe tot parcursul procedurii de faliment și de lichidare. Asistăm la pregătirea și depunerea tuturor documentelor juridice necesare și colaborăm îndeaproape cu administratorii judiciari și lichidatorii, pentru a ne asigura că procesul de lichidare este gestionat eficient și transparent.

Reprezentarea creditorilor

La BMA Legal, reprezentăm, de asemenea, creditorii în procedurile de insolvență și faliment. Echipa noastră juridică îi ajută pe creditori să își valorifice drepturile și să recupereze creanțele restante, prin formularea de cereri împotriva societăților sau persoanelor fizice aflate în insolvență. Oferim reprezentare juridică fermă în litigiile de faliment, în recuperarea activelor și în executarea drepturilor creditorilor.

Servicii de consultanță în etapa pre-insolvență

Oferim consultanță juridică proactivă societăților și persoanelor fizice care se confruntă cu o potențială stare de insolvență. Serviciile noastre din etapa pre-insolvență ajută clienții să evite falimentul prin soluții alternative, precum acordul de restructurare în afara instanței, negocieri cu creditorii și planuri financiare concepute pentru restabilirea solvabilității și viabilității activității.

Litigii în materie de insolvență

Echipa noastră de avocați experimentați în litigii de insolvență oferă reprezentare juridică în disputele legate de insolvență și faliment. Gestionăm litigii complexe de insolvență, inclusiv acțiuni în anularea actelor frauduloase, dispute cu administratorii judiciari și contestații ale creditorilor. Scopul nostru este să protejăm interesele clienților și să obținem rezultate favorabile în litigiile de insolvență.

Întrebări frecvente despre dreptul insolvenței și falimentului

Insolvența se referă la incapacitatea unei societăți sau a unei persoane fizice de a-și onora obligațiile financiare, în timp ce falimentul este procedura juridică care urmează atunci când entitatea aflată în insolvență nu mai poate depăși dificultățile financiare. Falimentul presupune, de regulă, lichidarea activelor pentru a-i despăgubi pe creditori. Echipa noastră juridică oferă consultanță atât în procedurile de insolvență, cât și în cele de faliment, ajutând clienții să își înțeleagă opțiunile.

Restructurarea datoriilor permite societăților sau persoanelor fizice să renegocieze condițiile obligațiilor financiare cu creditorii, reducând adesea presiunea generală a datoriilor și extinzând perioadele de rambursare. O restructurare reușită poate împiedica trecerea de la insolvență la faliment, prin conturarea unui plan financiar mai ușor de gestionat. Ajutăm clienții să negocieze cu creditorii și să dezvolte strategii eficiente de restructurare.

Da, creditorii pot recupera o parte din creanțele lor prin procedura falimentului, în funcție de activele disponibile ale debitorului. Echipa noastră juridică reprezintă creditorii în procedurile de faliment, asigurând depunerea corespunzătoare a cererilor de creanță și pledând pentru cea mai bună recuperare posibilă a fondurilor.

Contactați-i astăzi pe avocații noștri în insolvență și faliment

Dacă dumneavoastră sau societatea dumneavoastră vă confruntați cu dificultăți financiare, contactați BMA Legal pentru consultanță juridică de specialitate. Avocații noștri experimentați în insolvență și faliment sunt aici pentru a vă ajuta să navigați complexitatea legislației române a insolvenței, fie că aveți nevoie de asistență pentru restructurare corporativă, negociere a datoriilor sau deschiderea procedurii falimentului.

 

 

 

Contactați-ne acum:

BMA Legal

De ce să alegeți BMA Legal pentru insolvență și faliment?

Cu ani de experiență în dreptul insolvenței și falimentului, BMA Legal este pregătită să vă ghideze prin complexitatea procedurilor române de insolvență. Abordarea noastră personalizată asigură soluții adaptate, gândite să răspundă situației financiare unice a fiecărui client.

  • Cunoaștere aprofundată a legislației române a insolvenței: echipa noastră juridică are o experiență vastă în domeniul legislației și procedurilor de insolvență din România, oferind clienților reprezentare juridică de specialitate și consultanță financiară solidă.

  • Soluții personalizate: înțelegem că nicio situație de insolvență nu seamănă cu alta. Strategiile noastre juridice sunt concepute pentru a răspunde nevoilor specifice ale fiecărui client, fie că se confruntă cu o restructurare corporativă, renegocierea datoriilor sau lichidare.

  • Istoric dovedit: am reprezentat cu succes clienți într-o gamă variată de cazuri de insolvență și faliment, de la afaceri mici până la corporații multinaționale, asigurând cele mai bune rezultate posibile.

BMA Legal Insolvency & Bankruptcy Law Services in Romania

Explorați arii de practică conexe

 

Aflați mai multe despre expertiza noastră în Drept corporativ și comercial, Drept fiscal și financiar sau Soluționarea litigiilor.

BMA Legal Servicii BMA Legal de drept corporativ și comercial în România
Drept corporativ și comercial

Servicii complete pentru companii, inclusiv structurare corporativă, contracte, conformitate și litigii comerciale.

BMA Legal Tax & Finance Legal Services in Romania
Drept fiscal și financiar

Consultanță juridică de specialitate privind planificarea fiscală, conformitatea și soluționarea litigiilor, precum și suport pentru tranzacții de finanțare și dreptul valorilor mobiliare.

BMA Legal Avocați BMA Legal pentru soluționarea litigiilor în România
Soluționarea litigiilor

Soluții eficiente pentru soluționarea litigiilor, inclusiv prin litigiu în instanță, mediere și arbitraj, într-o gamă largă de domenii.