Sectorul energiei solare din România este în plină ascensiune, transformând țara într-un pol esențial de investiții din Europa de Est. Cu toate acestea, gestionarea cadrului juridic detaliat și aflat în continuă evoluție pentru licențierea centralelor solare necesită îndrumare de specialitate.

Acest articol oferă un ghid cuprinzător privind reglementările, procedurile și ultimele evoluții pentru proiecte solare fotovoltaice de succes în România.

Regimul juridic românesc al energiei din surse regenerabile este profund ancorat în dreptul Uniunii Europene, în special în Directiva (UE) 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile („RED II”). Această directivă este transpusă în legislația națională prin Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 și prin diverse reglementări secundare emise de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Ecosistemul instituțional are o configurare pe mai multe niveluri:

• ANRE supraveghează reglementarea, licențierea și monitorizarea producătorilor de energie electrică și a operatorilor de rețea.
• Operatorul de transport și de sistem (Transelectrica) și operatorii de distribuție (OD) sunt responsabili pentru racordarea la rețea, avizele tehnice și alocarea capacității.
• Autoritățile locale (primării și consilii județene) gestionează urbanismul și autorizarea construirii.
• Agențiile pentru protecția mediului (APM/ANPM) supraveghează evaluările și autorizările de mediu.
• Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) acordă avizele de securitate la incendiu.

Având în vedere această complexitate instituțională, gestionarea reglementărilor presupune adesea o coordonare juridică și tehnică transdisciplinară.

Procedura de licențiere variază semnificativ în funcție de amploarea și natura proiectului fotovoltaic (PV). România recunoaște trei categorii principale:

• Proiecte de prosumator (≤400 kW): sunt, de regulă, sisteme rezidențiale sau comerciale mici, montate pe acoperiș. Cadrul de reglementare pentru prosumatori este semnificativ simplificat, pentru a încuraja adoptarea pe scară largă.
• Proiecte la scară comercială (400 kW – 1 MW): aceste sisteme, adesea instalate pe spații comerciale sau industriale, sunt supuse unui nivel intermediar de control.
• Proiecte la scară de utilitate (>1 MW): aceste proiecte, care pot depăși 100 MW, sunt supuse unor proceduri cuprinzătoare de autorizare și coordonare la nivelul rețelei. Acestea implică frecvent provocări legate de utilizarea terenului, de analizele de mediu și de capacitatea rețelei.

Fiecare categorie atrage o combinație distinctă de cerințe juridice, praguri de reglementare și sarcini administrative.

Prima provocare juridică pentru proiectele montate pe sol o reprezintă încadrarea terenului și conformitatea cu reglementările de urbanism. Dezvoltatorii trebuie să efectueze un proces minuțios de due diligence asupra statutului terenului:

• Clasificarea terenului: terenurile agricole, în special cele cu fertilitate ridicată (clasele I–III), nu pot fi utilizate pentru infrastructură energetică fără scoaterea prealabilă din circuitul agricol, care trebuie autorizată de Ministerul Agriculturii. Scoaterea din circuitul agricol este împovărătoare din punct de vedere administrativ și sensibilă la termene.
• Certificat de urbanism: acest document, emis de autoritatea locală competentă, precizează dacă utilizarea propusă este conformă cu planurile de urbanism și prezintă avizele necesare pentru dezvoltarea proiectului.
• Plan urbanistic zonal (PUZ): dacă terenul nu este deja încadrat ca destinat infrastructurii energetice, PUZ este obligatoriu. Acest instrument de urbanism necesită consultarea părților interesate, evaluare de mediu (dacă este cazul) și poate prelungi termenele proiectului cu 6–12 luni.

În mod notabil, neasigurarea unei încadrări urbanistice corespunzătoare este o cauză frecventă a întârzierilor proiectelor și a frustrării investitorilor. Implicarea juridică din faza de achiziție a terenului este, prin urmare, esențială.

Conformitatea de mediu este o altă componentă esențială a lanțului de autorizări:

• Aviz de mediu: proiectele de peste 1 MW sau cele situate în arii sensibile din punct de vedere ecologic trebuie să parcurgă procedura evaluării impactului asupra mediului (EIM). Procesul include consultări publice și poate declanșa studii suplimentare de biodiversitate sau evaluări de impact cumulativ.
• Aviz IGSU: instalațiile montate pe sol și sistemele mai mari montate pe acoperiș trebuie să obțină avizul IGSU pe baza unor planuri tehnice detaliate, în special privind sistemele de prevenire a incendiilor și căile de acces pentru vehiculele de intervenție.
• Aviz sanitar: pentru instalațiile aflate în apropierea unor obiective sensibile (de exemplu, școli, spitale), direcția județeană de sănătate publică poate solicita avize sanitare suplimentare.
• Autorizație de construire: aceasta se emite pe baza unei documentații tehnice complete, incluzând documentația de arhitectură, structurală și de mediu. Chiar și instalațiile minore montate pe acoperiș sunt supuse autorizării, dacă presupun modificări structurale.

Reformele recente au eliminat cerința autorizației de construire pentru anumite sisteme de prosumator instalate pe structuri existente, fără modificarea elementelor portante – o simplificare binevenită.

Asigurarea accesului la rețeaua de transport sau de distribuție este una dintre cele mai critice – și competitive – etape ale procesului de dezvoltare a proiectului:

• Cerere de racordare: procesul începe cu depunerea unei cereri oficiale către operatorul de rețea competent (OD sau Transelectrica, în funcție de capacitate și de amplasament).
• Avizul tehnic de racordare (ATR): acest document este emis în urma unui studiu de soluție privind racordarea la rețea și specifică condițiile tehnice și financiare ale interconectării. Acesta include adesea cerințe privind posturi de transformare sau echipamente de compensare.
• Contract de racordare: odată ce ATR este acceptat, dezvoltatorul trebuie să încheie un contract de racordare obligatoriu într-un termen specific.
• Lucrările de racordare și punerea în funcțiune: lucrările de rețea pot fi executate fie de dezvoltator (dacă este autorizat), fie de operatorul de rețea. La finalizare și după verificare, se emite un certificat de racordare, care confirmă interconectarea fizică a centralei.

Accesul la rețea se confruntă tot mai des cu blocaje în regiunile cu cerere mare. Pentru a aborda acest aspect, România se pregătește să implementeze licitații pentru capacitatea rețelei pentru proiectele de peste 5 MW, începând cu 2026. Consilierul juridic ar trebui să monitorizeze îndeaproape reglementările privind accesul la rețea, întrucât modificările pot influența bancabilitatea și calendarul proiectului.

Licențierea ANRE asigură supravegherea reglementară a producătorilor de energie electrică și a participanților la piață. Există mai mulți pași esențiali:

• Certificarea tehnică a instalației: înainte de exploatarea comercială, instalațiile trebuie certificate de o entitate autorizată de ANRE pentru a verifica conformitatea cu normele tehnice și cu cerințele de siguranță.
• Licența pentru exploatare comercială: aceasta este licența-cheie de reglementare, valabilă timp de 25 de ani, care autorizează producerea și vânzarea de energie electrică în rețea. Aceasta necesită dovada legalității, a capacității tehnice și a solvabilității financiare.
• Înregistrarea pe piață: dezvoltatorii trebuie, de asemenea, să se înregistreze la operatorul pieței centralizate (OPCOM) și la Transelectrica pentru serviciile de echilibrare. În funcție de strategia de tranzacționare (de exemplu, contracte bilaterale, ziua-pentru-ziua, echilibrare), pot fi necesare înregistrări suplimentare.

De reținut, prosumatorii sub 400 kW sunt scutiți de cerința licenței de exploatare comercială și beneficiază de proceduri simplificate de integrare pe piață.

România a introdus progresiv mecanisme de sprijin pentru implementarea energiei din surse regenerabile:

• Prosumatori: aceștia beneficiază de mecanisme de net metering, scutiri de TVA (pentru persoane fizice) și de garanții de cumpărare din partea furnizorilor la prețuri reglementate de ANRE.
• Contracte pentru diferență (CfD): prima schemă CfD din România a fost lansată în 2024, oferind stabilitate pe termen lung a prețurilor pentru proiectele solare și eoliene. Dezvoltatorii trebuie să câștige licitații competitive și să încheie contracte CfD cu contrapartea desemnată.
• Comunități de energie: sunt în curs inițiative legislative pentru promovarea proprietății colective asupra instalațiilor regenerabile prin cooperative energetice și comunități de energie ale cetățenilor. Acest lucru va deschide noi oportunități pentru producția descentralizată de energie, cu modele de guvernanță partajată.
• Stocare obligatorie: începând cu 2027, prosumatorii cu sisteme între 10,8 kW și 400 kW trebuie să integreze stocare în baterii. Această măsură urmărește sporirea flexibilității rețelei și a autoconsumului.

Aceste instrumente, deși încă în maturizare, semnalează o trecere către o piață a energiei mai dinamică și mai participativă.

Deși termenele variază considerabil, ciclul de dezvoltare al unui proiect solar fotovoltaic la scară de utilitate în România urmează, de regulă, acest tipar:

• Achiziția terenului și urbanism: 3–6 luni
• Evaluarea de mediu și autorizările: 6–12 luni
• Autorizarea construirii: 1–3 luni (post-EIM)
• Racordare la rețea și licențiere ANRE: 6–9 luni

În general, orizontul de autorizare se situează între 12 și 24 de luni, cele mai importante întârzieri fiind adesea asociate cu analiza de mediu sau cu procedurile de urbanism. Dezvoltatorii ar trebui, de asemenea, să anticipeze inconsecvențele juridice și procedurale dintre județe, ceea ce impune strategii locale adaptate.

Cadrul român al energiei din surse regenerabile cunoaște o transformare profundă. Pe lângă digitalizarea reglementărilor și reformele rețelei, se anticipează modificări suplimentare ca răspuns la inițiativa REPowerEU a UE și la Directiva RED III, revizuită.

Principalele evoluții preconizate includ:

• Platforme digitale de autorizare, care să înlocuiască procesele fragmentate pe hârtie.
• Consolidarea capacității la nivelul autorităților locale, pentru reducerea blocajelor administrative.
• Introducerea licitațiilor competitive de acces la rețea, cu criterii de alocare transparente.

Pentru a valorifica această evoluție, practicienii dreptului trebuie să îmbine expertiza sectorială cu o abordare prospectivă și adaptabilă. Conformarea proactivă, implicarea părților interesate și identificarea timpurie a riscurilor vor reprezenta pilonii unei dezvoltări solare de succes în România.

România este o destinație de top pentru investițiile în energie solară, oferind oportunități semnificative, în pofida unor reglementări complexe. Îndrumarea juridică de specialitate este esențială pentru succes.

Obțineți consultanță juridică de specialitate pentru proiectul dumneavoastră solar din România.

Contactați BMA Legal astăzi pentru asistență personalizată.